Am retrait emotia zilei in care am mers cu mama la fotograf. Fotograful era in drum spre serviciul ei. In graba, mama mi-a calcat rochita, m-a pieptanat si mi-a aranjat buclele cu o perie rotunda.
Eu urlam pentru ca, in graba ei ,ma tragea de par si nu mai vroiam sa merg la poza sub nici o forma.
Mama s-a suparat foarte tare pentru ca trebuia sa ajunga la serviciu si deja eram intr-o mare intarziere. Grabita si suparata m-a luat de o aripa aproape cu forta si am plecat spre fotograf. Pe drum am alergat ca sa ajungem la timp. Deja momentul nu mai era nici pe departe cel care trebuia sa fie. Eu eram un copil tras de par, obosit de drum si suparat. Mama era un munte de nervi. Se vede suparearea in poza? Poate ca da..poate ca nu...
Ce am inteles eu din toata povestea asta privind acum in urma cu ochi de adult?
Am inteles ca un lucru pentru copilul tau nu se face niciodata in graba.
Am inteles ca trebuia sa o inteleg si pe mama ca facea un lucru din dragoste pentru copilul ei.
Am inteles ca o poza face cat o mie de cuvinte si azi ii multumesc mamei ca mi-a facut-o.
...Am inteles ca pentru a ne intelege pe deplin copiii, trebuie sa privim in urma la portretul nostru de atunci.. Atunci cand eram ca ei... Ne ofera o cu totul alta perspectiva.
Doar asa ne putem aminti cu ce ne greseau parintii nostri... si noi la randul nostru, sa nu facem aceleasi greseli cu copiii nostri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu