Din toata anestezia asta m-a trezit un glas cristalin de copil care tocmai trecea grabit pe langa mine. Era de mana cu mama lui..mai grabita ca el... Aproape ca il tara dupa ea... Imi placea glasul lui, asa ca am grabit pasul sa-l mai aud. Mergeam chiar in spatele lor.
El ii povestea vesel ce a mai facut la gradinita... cum au decurs ultimele pregatiri pentru serbarea de Craciun si ca el are rolul unui om de zapada. II spunea insistent ca va avea nevoie de un costum alb pentru acest rol. Mama parca nici nu-l auzea. il tragea de mana si-l grabea tot mai tare. Din cand in cand ii raspundea refex: ,,da da..am inteles,,
Am mers cam 10 minute in spatele lor. Copilul vorbea intruna cu mult entuziasm.
La un moment dat insa, mama se enerveaza si tipa la el: ,, Mai copile! Mai taci ca ma doare capul. Tu nu vezi ca m-ai obosit ?,, In timp ca spunea asta, il zgaltaia de mana ca imi era frica sa nu i-o rupa.
Au mai mers 3 pasi in fata si mama se opreste brusc si se uita la copil. Abia acum observa ca geaca copilului se deasfacuse pana la jumate si copilul era cu pieptul gol in ger.
Se apleaca tot nervoasa sa-i inchida geaca, moment in care copilul face un lucru cutremurator.
Initial se aseaza in genunchi cu mainile ridicate in pozitie defensiva....ca un scut. Mama il intreaba nedumerita ce l-a apucat. In acel moment copilul se pune pe plans si incepe sa-si loveasca mama cu pumnii.
Mama, senina, ii spune: ,,Aaaaa... ai crezut ca te bat ? Lasa mama ca nu te bat...Nu aici (uitandu-se spre mine)...Vezi tu acasa!,,
Ingana aceste cuvinte, timp in care a inceput sa tarasca din nou de mana copilul care plangea de i se inodau lacrimile in barba..
Mergeau spre casa... Spre casa undea bietul copil, avea sa vada....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu